joi, decembrie 11, 2008

Conspiraţie şi tehnologie: Zeitgeist Addendum


La începutul lui octombrie a apărut însă o nouă versiune Zeitgeist (expresie germană traductibilă prin "Spiritul epocii"), numită Addendum - . La fel ca şi precedentul film (Zeitgeist 2007), ţine vreo două ore şi poate fi privit online, în variantă full. Gratis. Sau de vreo două zile ai posibilitatea să-l descarci de pe situl oficial, în variantă comprimată XviD (700MB) ori DVD pentru calitate mai bună. Ar trebui deja să-i găseşti şi o subtitrare în română, dacă apelezi la Google. Addendum, despre care voi vorbi mintenaş, pune mare accent pe tehnologie, pe post de salvator al omenirii.
Se spune în film că totul a fost pus la punct - adică inventat - de către guvernul SUA pentru agumentarea unor măsuri radicale, menite ca în numele luptei contra terorismului să pună stăpânire totală pe libertăţile americanilor de rând. Din punct de vedere al tehnologiei, aici avem de-a face cu implementarea cipurilor RFID în paşaport, act de identitate şi permis de conducere - act premergător inserării cipurilor RFID în ţesutul uman, în noi născuţi.Tot pe tech, un subiect ce a creat multă vâlvă după 2001: legiferarea accesului nerestricţionat al serviciilor secrete la viaţa intimă a individului prin ascultarea telefoanelor ori spionarea mail-urilor şi altor activităţi online.
În noul documentar Zeitgeist, unele chestiuni evidenţiate anterior, sunt reluate, dar mult mai pe scurt, mai degrabă ca aducere aminte. În rolurile principale, avem BANII şi TEHNOLOGIA. Banul de azi este o invenţie modernă, creată ca mijloc de îmbogăţire chiar din nimic, un aur virtual, un instrument financiar egal cu zero, în care oamenii cred orbeşte - cam asta-i ideea ce o oferă Addendum. Şi este cauza corupţiei, respectiv conservării unei societăţi politice învechite şi care nu ascultă de nevoile oamenilor de rând.

Tehnologiile avansate de acum plus cele din viitorul nu foarte depărtat reprezintă însă răspunsul la problemele miliardelor de oameni din ziua de azi. Addendum scoate la iveală şi un proiect propus de un grup de oameni de ştiinţă pentru a ilustra cum am putea "trăi bine" în viitorul nu foarte îndepărtat. Ideea Proiectului Venus (despre care voi povesti - din punct de vedere tech - în partea a doua) este că omenirea ar putea trăi, integral, în confort, pace şi armonie, cu munca lăsată pe seama roboţilor, a computerelor, a supercomputerelor capabile să creeze de altfel alte computere ş.a.m.d. Ei, asta-i o utopie. Dar poate că pentru cei mai mulţi ar fi o şansă spre o lume mai bună, aparent mai roz.

La mintea noastră obişnuită cu prezentul, o societate în care banul, politica, statul, conducătorii sau meseria de publicitar/advertiser ar dispărea e nu numai fantezistă ci parcă ieşită din mintea unui debil. Ei bine, există şi argumente de ordin filosofic-psihologic plus financiar. De pildă, se spune că nu ne naştem cu dorinţa de a fi competitivi, hapsâni ori ignoranţi. Astea sunt comportamente învăţate ce derivă din sărăcie, diferenţele majore dintre clasele sociale ş.a. Plus, se afirmă că defapt Pământul oferă resurse de trai arhidecent pentru toţi locuitorii planetei, doar că 1% din ei, deţin mai bine de jumătate dintre ele.

Internetul. Vechea massmedia vs. new media

Presa tradiţională este trasă de urechi în Zeitgeist Addendum, iar new media ori jurnalismul cetăţenesc (bloguri, ziare online colaborative etc.) practicat pe Internet e ridicată în slăvi. De ce? Pentru că presa clasică a devenit un subjugat al corporaţiilor, formaţiunilor politice etc.. Aici, să mă iertaţi că-mi permit să fiu de-acord. Se scrie/realizează emisiuni pe bani, pentru bani. Lăsând la o parte principiul "oferim ce se cere", presa de azi oferă informaţia deseori deformată în scopul de a nu jigni cumva ori pentru a menţine relaţia de prietenie cu finanţatorii, în fapt ce-i care plătesc pentru a-şi face reclamă într-un fel sau altul (direct, indirect - manipulare subtilă).
Cât despre jurnalismul pe Internet, acesta este lăudat, în principal pentru faptul că cei mai mulţi bloggeri scriu de plăcere şi mult mai obiectiv, pentru că internetul permite propagarea ştirilor cenzurate ori interzise de sistem, apoi acestea pot fi dezbătute, respectiv dezvoltate prin comentarii. Zeitgeist Addendum lansează chiar şi un semnal, ceva de genul "hai să păstrăm internetul aşa cum este, nepătruns încă de legi, căci e singura resursă de comunicare în care teroarea informaţională nu nu s-a înfipt încă prea adânc".

Niciun comentariu: